Scandal la AJOFM / 300 de buzoieni obligați să dea înapoi salariile pe trei luni

300 de buzoieni au fost notificați de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) că trebuie să returneze trei salarii primite în perioada 2017-2018, plus dobânzile aferente.
Dintre aceștia, 60-70, foști angajați ai unei firme din Poșta Câlnău, au venit luni, 13 ianuarie, să protesteze la sediul AJOFM de pe str. Păcii, după ce au primit acasă scrisori prin care li se aducea la cunoștință că trebuie să returneze banii pentru cele trei salarii din perioada menționată.
Reprezentanții AJOFM susțin că cei 300 de buzoieni sunt prinși la mijloc ca urmare a unei interpretări legislative.
„Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin Ordinul Președintelui ANOFM nr. 609/02.09.2019, precum și Curtea de Conturi a României, prin Decizia nr. 12/V06.08.2019, a dispus tuturor agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă implementarea unei măsuri privind stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia reprezentând plăți efectuate din Fondul de garantare pentru creanțele salariale cu titlu de drepturi salariale restante datorate de către unii angajatori aflați în stare de insolvență, aferente unor perioade care exced cadrul legal, respectiv perioadele de trei luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolvență – trei luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolvență, care precedă sau succedă datei procedurii de insolvență, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr, 16/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin Ordinul Președintelui ANOFM nr. 609/02.09.2019, a dispus extinderea verificărilor la toate agențiile județene pentru plățile efectuate din Fondul de garantare a creanțelor salariale în cadrul termenului legal de prescripție, în vederea identificării situațiilor similare și luarea măsurilor legale de stabilire a întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|