Șase persoane, la spitalul din Buzău, în urma unui accident cumplit produs pe DJ 202

Șase persoane au fost rănite în urma unui grav accident de circulație produs vineri, pe DJ202, în localitatea buzoiană Colibași
Potrivit IPJ Buzău, accidentul s-a produs, după ce un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din Podgoria, pe direcția Colibași către Râmnicu Sărat, a fost scăpat de sub control și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus pe aceeași direcție, de către o șoferiță de 30 de ani, din Colibași, scrie informatiabuzaului.ro.
Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferiței și a pasagerului acesteia, care este fiul său de 11 ani.
De asemenea, au fost răniți șoferul din cea de-a doua mașină implicată dar si trei pasageri care-l însoțeau, între care o fată de 17 ani, toți din localitatea Râmnicelu.
Toate persoanele au fost preluate de ambulanță pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%
|