Sărbătorim 173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat de critica literară și românii de pretutindeni drept cea mai importantă voce poetică a literaturii române. Poetul s-a stins din viață pe 15 iunie 1889.

Eminovici Mihai era cel de-al şaptelea din cei 11 copii ai unui mic boier, Gheorghe Eminovici, şi ai Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu. A debutat literar în 1866, la vârsta de 16 ani, în revista Familia a lui Iosif Vulcan, iar, convins de acesta, Eminovici a devenit Mihai Eminescu şi sub acest nume a trăit şi a scris literatură şi a lucrat ca jurnalist.

Din 1866 şi până în 1869, a călătorit prin Transilvania până în Bucureşti, prilej cu care a cunoscut realitatea românească, cu oameni şi obiceiuri. În 1867, s-a angajat ca sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, ulterior devenind sufleor şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde l-a cunoscut pe I. L. Caragiale. Cu această trupă a mers în turnee, continuând să publice poezie şi proză şi să facă traduceri. În 1968 începea proiectul de roman „Geniu Pustiu”.

Între 1869 şi 1872 a fost student la Viena, mai precis „auditor extraordinar” la facultăţile de filosofie şi drept. Aici se va împrieteni cu Ioan Slavici şi o va cunoaşte pe Veronica Micle. Totodată, a început să colaboreze la publicaţia Convorbiri literare. Între anii 1872 şi 1874 a fost student „extraordinar” la filosofie, la Berlin, cu o bursă acordată de cenaclul Junimea, dar nu s-a prezentat la examene.

În septembrie 1874 era numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, iar Eminescu preda şi logică, la Institutul academic, în locul lui A. D. Xenopol. În 1875, rămas fără slujbă, Eminescu a primit postul de corector şi redactor al părţii neoficiale la Curierul de laşi, unde numeroase rubrici erau realizate de el fără semnătură. A frecventat cu regularitate şedinţele Junimii, unde l-a introdus şi pe Ion Creangă. Tot în această perioadă s-a îndrăgostit de Veronica Micle.

În 1877, era invitat să intre în redacţia ziarului Timpul, iar Eminescu a părăsit Iaşiul şi a venit la Bucureşti, unde s-a dedicat gazetăriei. În 1880 era redactor-şef al publicaţiei. Din această perioadă datează unele dintre marile lui poeme, precum „Scrisorile” şi „Luceafărul”.

Pe 6 august 1879 a murit Ştefan Micle, iar văduva acestuia, Veronica, a venit la Bucureşti, şi-au făcut planuri de căsătorie, la care poetul a renunţat în anul următor.

Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, la vârsta de 39 de ani, în sanatoriul doctorului Şuţu din strada Plantelor din Bucureşti, unde oscilase, tragic, între perioade de aparentă sănătate şi episoade de revenire a bolii.

În 1948 era ales, post-mortem, membru al Academiei Române.

Creaţia literară a lui Mihai Eminescu este una vastă, impresionantă, cuprinzând de la poezie la traduceri din limbi străine, piese de teatru, încercări beletristice. Aparţinând unui romantism literar relativ întârziat, opera sa poetică a fost influenţată şi de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de marile sisteme de gândire ale romantismului, dar şi de teoriile lui Arthur Schopenhauer şi Immanuel Kant.