Şapte antrenamente şi trei jocuri de verificare. Acesta este bilanţul primei săptămâni de cantonament a echipei SCM Gloria Buzău în Antalya.
2 la 1 cu bulgarii de la FC Vitosha Bistritsa, 1 la 0 şi 2-2 cu ruşii de la FC Olimp Khimki şi respectiv FC Vogar Astrakhan. În această ultima partidă elevii lui Ilie Stan au întâlnit şi cel mai tare adversar, atât ca valoare, dar mai ales ca atitudine, una agresivă, cu intrări în multe rânduri, la limita regulamentului.
Cu toate că formaţia noastră a controlat jocul, fiind mult mai prezentă în jumătatea adversă, Volgar a deschis scorul în minutul 29 după o degajare întârziată a lui Stoian şi o recuperare rapidă a ruşilor în jumătatea noastră. La pauză scorul putea să fie egal, însă Huiban a irosit un penalty scos de Chică-Roşă, fază petrecută în minutul 36.
Gloria a construit frumos şi în partea secundă, însă istoria avea să se repete, ruşii reuşind să marcheze pe contraatac, golul de 2 la 0, la numai patru minute de la reluare.
Schimbările făcute de Ilie Stan au avut efectul scontat. Gloria a dominat indiscutabil şi a reuşit să restabilească egalitatea în ultimul sfert de oră. Huiban se revanşează după penalty-ul ratat în prima repriză şi înscrie cu un şut la colţul lung după o acţiune colectivă pe partea dreaptă.
Golul de 2 la 2 avea să fie şi cel mai frumos al amicalului. Tucaliuc execută perfect o lovitură liberă de la 18 metri, făcând inutil plonjonul goalkeeperului advers.
Altfel spus, SCM Gloria termină la egalitate al treilea meci de verificare din cantonamentul din Antalya, însă cel mai important este jocul şi atitudinea formaţiei noastre, în care noile achiziţii încep să se integreze, aşa cum îşi doresc şi urmăresc în acelaşi timp tehnicienii grupării din Crâng.
Ilie Stan a început această partidă cu: Relu Stoian – Răzvan Catană, Marius Ioniţă, Mihai Tudose, Gabriel Nedelea, David Stăiculescu, Cristian Balgiu, Adrian Stoica, Matei Constantinescu, Marian Chică-Roşă, Dragoş Huiban.
După pauză au mai intrat: Valentin Munteanu, Alexandru Gîţ, Cosmin Tucaliuc, Iulian Roşu, Călin Toma, Ciprian Perju, Adelin Pîrcălabu.
Azi recuperare şi ieşire în oraş
În sfârşit jucătorii Gloriei au parte de o zi de relaxare. Aceştia vor face dimineaţă recuperare la centru SPA, după care, după-amiază vor merge în Antalya la plimbare şi shopping.
De mâine se reintră în program normal, cu antrenamente şi alte două meciuri de verificare. Primul dintre acestea este programat marţi, de la ora 10.00 (ora României), în compania danezilor de la BK Fremad Amager.
Sursa: scm-gloriabuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|