Să nu le furăm copiilor… copilăria. Ar putea să nu ne-o ierte

Până la pandemie am fost martorul unei situații de-a dreptul răscolitoare și de o încărcătură sentimentală aparte. Înaintea mea mergea pe stradă o mămică și-și ținea strâns de mână feciorașul, care o sorbea fericit din ochi și care parcă se temea să nu o piardă cumva. Piciul era îmbrăcat în niște pantalonași mult mai lungi decât era nevoie și de aceea erau suflecați aproape până la refuz. La rândul ei, fericita mămică îi povestea ceva și gesticula din mâini fără să o intereseze ce se întâmplă în jurul lor. Din frânturile de vorbă la care am fost martor nedorit (nu puteam să-mi astup urechile) am înțeles că mama copilului ani buni a muncit în Italia, că a (re)venit acasă de curând si că darurile (pantalonașii, cel puțin) aduse de peste hotare au trebuit „ajustate la parametrii... [Citește articolul integral pe opiniabuzau.ro].