S-au semnat primele trei contracte de reabilitare termica a blocurilor

Primăria Buzău a semnat, recent, contractul de finanţare pentru primele trei blocuri din cele cinci din municipiu care vor fi reabilitate în baza programului de eficienţă energetică, a anunţat primarul Constantin Toma în raportul săptămânal pe care îl postează în format video pe pagina sa oficială de Facebook. El spune că speră ca, până în luna februarie a anului viitor, să mai fie depuse încă opt documentaţii de acest gen.
,,O veste importantă este semnarea contractului pentru primele trei blocuri din municipiu pe eficienţă energetică: 12 E de pe strada Unirii, C 2 de pe Unirii-Micro III, C 5 din Micro III. Urmează ca în aceste zile să se semneze contractele pentru Gerom şi 4 B, pe D. Filipescu. Sper ca, până în februarie, să mai depunem dosarele pentru încă opt blocuri care, în momentul de faţă, se află în faza de proiectare tehnică; acest lucru va aduce multe bucurii oamenilor care locuiesc acolo, pentru că vor fi economii extraordinar de mari pe facturile de căldură, odată cu îmbunătăţirea traiului în acele blocuri”, spus Toma.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|