S-a întors acasă după ce a „dansat” la Timișoara

Ianuarie 26 22:03 2018 by buzoieniiro

Chiar dacă în aceste fotografii pare a încerca dansul sportiv, băiatul din imagine, de loc din Vadu Pașii, e rugbist.

Fotografiile au fost făcute la Timișoara în urmă cu câțiva ani , atunci când Victor Dumitru a ieșit campion național la rugby cu echipa din Banat.

Atunci s-a organizat o campanie intitulată „De la campioni, la campioane”, în care băieții de la rugby au vizitat sportive din alte discipline. Astfel, Victor Dumitru a ajuns sa danseze vals alături de o profesionistă în domeniu.

Acum, Victor a decis să se întoarcă acasă și să pună umărul la promovarea echipei din Buzău în prima ligă.

Momentan, pare un pas înapoi, dar viitorul poate arăta bine. SCM Gloria va juca din toamnă în Superligă, iar spre deosebire de Timișoara unde era mai mult rezervă la Buzău va fi titular.

Victor are 26 de ani e din Vadu Pașii, a făcut junioratul la Stejarul Buzău și la LPS Focșani, cu ultima ieșind campion de juniori.

Apoi s-a transferat la Timișoara, unde a făcut facultatea și a jucat rugby la nivelul cel mai înalt din România.

În ultimul an a jucat în București la CSM, dar și aici a avut ghinionul de a-i fi rezervă lui Valentin Calafeteanu.

Alături de Victor Dumitru la SCM Gloria Buzău a ajuns în această iarnă un alt jucător important, Mihai Adăscăliței, fost jucător la echipa națională și la Dinamo.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%