Rugăminte adresată șoferilor. Iată ce trebuie să știe aceștia pentru limitarea cozilor din intersecția de la Crâng

Octombrie 13 16:05 2017 by buzoieniiro

Rugăminte adresată șoferilor pentru limitarea cozilor formate în intersecția din fața parcului Crâng.

„Intersecția semaforizată e prevăzută cu senzori pentru detectarea mașinilor. Însă acești senzori simt doar mașinile care se află la o distanță de până în șase metri de semafor. De aceea, îi rugăm pe șoferi să aibă grijă să nu oprească mai departe de această distanță pentru că atunci mașinile nu vor fi detectate de senzori. Am sesizat și astăzi că unii șoferi obișnuiesc să oprească la o distanță mai mare și de aceea se întârzie trecerea semaforului pe verde”, a precizat azi Alin Radu, director adjunct la Urbis Serv.

O problemă e generată pe sensul dinspre Micro XIV și de prezența în apropiere a stației de autobuz. Atunci când autobuzul e în stație, se întâmplă adesea ca prima bandă să rămână liberă între semafor și autobuz. În acest fel semaforul nu trece rapid pe verde întrucât în apropiere nu există și a doua mașină.

Cozile de mașini se formează în principal dimineața și după-amiaza când oamenii intră sau ies de la serviciu.

Atunci pot apărea probleme și pentru ambulanțe. Acestea riscă să rămână blocate în intersecție din cauza mașinilor care așteaptă la semafor.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%