Romascanu: ,,Va exista o noua evaluare a Cuminteniei Pamantului

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, senatorul social-democrat de Buzău Lucian Romaşcanu, a afirmat, joi, că instituţia pe care o conduce are în vedere o nouă evaluare a celebrei lucrări Cuminţenia Pământului, la sfârşitul căreia statul va decide dacă îşi exercită sau nu dreptul de preempţiune.
El a menţionat că lucrarea, aflată în depozitele Muzeului Naţional de Artă al României, urmează să fie expusă în noua Sală Brâncuşi, înainte de luna februarie, când expiră contractul de custodie cu muzeul: ,,Am reluat negocierile pentru Cuminţenia Pământului. Nu sunt decât nişte faze premergătoare. În discuţia cu moştenitorii am picat de acord - urmând să continuăm pe acest drum - să existe o nouă evaluare de experţi ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România, n.r.), un expert numit de dumnealor, un expert numit de Ministerul Culturii, astfel încât să ajungem pe o evaluare finală. La sfârşitul evaluării, statul va decide dacă îşi exercită sau nu dreptul de preempţiune”, a spus Romaşcanu, într-o conferinţă de presă susţinută, la împlinirea a 100 de zile de mandat.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|