REZIDENȚIAT 2018: Peste 8.400 de candidați, pe cele 4.357 de locuri scoase la concurs

Noiembrie 8 14:16 2018 by sanatateabuzoiana.ro
REZIDENȚIAT 2018: Peste 8.400 de candidați, pe cele 4.357 de locuri scoase la concurs

Examenul va avea loc duminica viitoare, pe 18 noiembrie, cea mai mare concurență fiind, ca de obicei, pe locurile disponibile în centrul universitar București.

După cum reiese din datele centralizate la finalul perioadei de înscrieri care s-a deschis la jumătatea lunii trecute, și anul acesta va fi „bătaie mare” pe locurile de la Rezidențiat, numărul total al candidaților fiind aproape dublu față de cel al locurilor scoase la concurs în această sesiune. După etapa de validare a dosarelor, UMF Carol Davila a transmis prin intermediul unui comunicat că s-au înscris 8.420 de candidați, absolvenți ai facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie, care vor concura pe 4.357 de locuri scoase la concurs în cadrul celor șase centre universitare în care se vor susține examenele. Concursul va avea loc duminică, 18 noiembrie, în centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, și de această dată, cea mai mare concurență fiind pentru locurile scoase la concurs în centrul universitar București. Astfel, dintre cei 8.420 de absolvenți înscriși la Rezidențiat, 3.251, reprezentând 40% din total, au optat pentru unul din locurile scoase la concurs în București. Dintre aceștia, 2.404 sunt absolvenți de Medicină, 604 au absolvit Medicina Dentară, iar 243 sunt absolvenți de Farmacie.


Sursa: sanatateabuzoiana.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%