Reguli noi. Comercianții din Piața Centrală nu-și mai pot etala marfa pe jos și pe alte improvizații în jurul tarabelor. Ce stă în spatele deciziei care a stârnit revoltă în rândul vânzătorilor

Producătorii locali sunt supărați nevoie mare că li se îngrădește, spun ei, dreptul de a-și expune marfa peste tot, în jurul tarabelor pe care le dețin, cum se întâmpla până acum. Oamenii spun că le-a fost interzis să-și mai etaleze fructele și legumele în afara tonetelor, pentru a lăsa culoarele de circulație libere. Dacă nu mai pot fi expuse, produsele se vând mai greu, iar comercianții sunt nemulțumiți.
În fața valului de nemulțumiri din partea piețarilor, conducerea Piețe, Târguri și Oboare spune că revolta le e nejustificată. Toate măsurile impuse sunt pentru a permite accesul echipamentelor cu care se face curățenie în piață, în încercarea de a preveni astfel răspândirea coronavirusului într-un loc cu o mare aglomerație și unde nu se respectă, întotdeauna regulile sanitare.
„Ei nu sunt amendați. Este vorba despre măsurile anti-covid, discutăm despre îngustarea aleilor și spațiilor de trecere dintre tarabe, noi vrem să putem curăța piața, nimic mai mult. Nu mai au voie să depoziteze direct pe sol, pentru că avem o mașină de spălat și aspirat, cu care trebuie să se poată intra printre tarabe. Oamenilor li se explică, li se dă o hârtie, nu li se reziliază contractul. De asemenea, în înștiințăm tot timpul să poarte masca, să nu mai fumeze în piață, să verifice cântarele, să afișeze... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|