RECORD DE CAZURI NOI ÎN BUZĂU! Rata de incidență a cazurilor COVID-19 a depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori

Noiembrie 5 14:57 2020 by buzau.net

Joi, 5 noiembrie, este ziua cu cele mai multe cazuri noi COVID-19 în județul Buzău, de la debutul pandemiei, 99. Rata de infectare la nivel de județ a depășit pentru prima dată pragul de 1,5, ajungând la 1,56/ 1000 de locuitori. Buzăul numără un total de 4261 bolnavi COVID-19.

Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 9 și 84 de ani. 46 de persoane au fost  confirmate în laboratoarele private de analize. Pe de altă parte, 3 dintre buzoienii diagnosticați cu COVID-19 provin din focarele de la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca. 9 persoane au fost depistate pozitive în cadrul Centrului de Asistență Medico Socială Pogoanele, aici fiind declarat focar de coronavirus. Restul cazurilor, până la 99, sunt buzoieni care s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean cu semne clare de boală. De altfel, Unitatea de Primire Urgențe este luată cu asalt în ultima perioadă. Zilnic, sunt peste 100 de persoane care se prezintă la spital, cei mai mulți pacienți fiind trimiși de medicii de familie, scrie sansanews.ro.

,, Numărul pacienților care prezintă simptome ce corespund definiției de caz este foarte mare. E mult mai mare decât ne-am așteptat noi și peste limita de suportabilitate, dar trebuie să reușim. Sunt foare mulți pacienți în așteptare și foarte mulți pacienți trimiși de medicii de familie. Nu mă așteptam să fie chiar atât de mulți. Pacientul poate avea o stare foarte bună și pe neașteptate starea sa generală să se degradeze brusc și probabil colegii medici de familie se tem de astfel de momente și îi trimit la Urgențe.”, a declarat la Focus Tv medicul șef al UPU Smurd Buzău, Adrian Zoican.

În la nivel național se înregistrează un record absolut. România este la doar un pas de 10 000 de cazuri noi în 24 de ore. La nivel național au fost înregistrate 9714 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. În spitalele COVID sunt internate 12.061 de persoane, dintre acestea 1.014 fiind în stare gravă la ATI. Numărul deceselor noi este de 121.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%