Râmnicu Sărat în anii Primului Război Mondial (I) • Opinia Buzău

• Fracgment din volumul I al monografiei „Un colţ de ţară românească – Judeţul Slam Râmnic, 2008

În lunile noiembrie-decembrie 1916, linia defensivă a frontului din Carpaţi se sprijinea la sud pe aliniamentul Râmnicu Sărat-Viziru -Dunăre. După ce, în noaptea de 1/2 decembrie 1916, trupele Diviziei a XIII-a de Cavalerie Bavareză au ocupat Buzăul, iar linia Cricovului a căzut, trupele române s-au fixat pe aliniamentul R. Sărat – Filipeşti –Viziru-Dunăre, poziţii cu care inamicul intră în contact la 6/19 decembrie 1916.

Comandantul frontului german, generalul Mackensen, şi-a dat seama, pe baza observaţiilor aeriene şi cercetărilor din teren, că poziţiile româno-ruse erau bine pregătite, de aceea a fixat ofensiva, pentru a se pregăti în consecinţă, pe 22 decembrie. Au fost aruncate în luptă 17 divizii, la stânga Armata a IX-a, comandant generalul Falkenhayn, cu 10 divizii de infanterie, fixându-se, ca axă principală de atac, şoseaua şi calea ferată spre Râmnic, câmpul de operaţii fiind regiunea de dealuri şi munţi din nordul judeţelor Buzău şi Râmnicu Sărat. După câteva zile de pregătire şi tatonări, a început bătălia de la Râmnic, pentru anihilarea rezistenţei trupelor româno-ruse generalul Makensen utilizând toate forţele disponibile. Pe direcţia Buzău-Râmnicu Sărat a atacat Armata a IX-a germană, cu 10 divizii de infanterie, iar între Buzău şi Dunăre, trupele comandate de generalul Kosch, cu 5 divizii de infanterie germano-bulgaro-turce şi două divizii de cavalerie. Trupele române ocupau următorul dispozitiv de apărare: Armata a II-a între Racoviţeni şi Slănic, pe două grupuri: a) grupul Râmnic, comandat de generalul Văitoianu, în zona Racoviţeni – muntele Furul cu diviziile 1, 3 şi 6, în linia întâi şi diviziile 7 şi 12, în rezervă şi b) grupul Vrancea-Oituz, condus de generalul Cristescu şi Divizia 15 Infanterie, comandată de generalul Eremia Grigorescu. Poziţiile defensive erau acoperite, pe aripa dreaptă, între muntele Furul şi Racoviţeni (grupul Râmnic al Armatei a II-a) de români, iar în centru şi pe partea stângă, de ruşi cu mai multe corpuri de armată şi cavalerie. Din păcate, ruşii nu şi-au luat în serios misiunea şi, chiar de la 16 decembrie au raportat Regelui şi au transmis trupelor un ordin de operaţii, prin care se ordona retragerea pe un aliniament, în spatele Siretului, ceea ce a impus ca şi comandamentul trupelor române să-şi fixeze o linie de rezistenţă, în zona Caşin – muntele Clăbuc-Purceleşti, la nord de Odobeşti.