Proprietari de vile într-un cochet cartier, fără terenul aferent. Dezvoltatorul imobiliar cere pagube uriaşe Primăriei Buzău

Altfel spus, dezvoltatorul imobiliar are banii şi vrea să cumpere terenul pe care a pornit extinderea cartierului, însă nu are de la cine.
Primarul spune că terenul nu mai este al Primăriei Buzău, deşi la Cadastru scrie că aceasta ar fi proprietara, iar Agenţia Domeniului Statului (ADS) menţionează că nici ea nu este stăpână peste acel teren.
În urmă cu 20 de ani, Primăria Buzău a semnat un parteneriat public-privat cu dezvoltatorul Concas, pentru o investiţie de peste 150 de milioane de euro în apartamente şi case pe un teren preluat de la Administraţia Domeniilor Statului (ADS) Buzău.
După ce municipalitatea a eliberat autorizaţie de construcţie pentru terenul de 33 de hectare, s-a ridicat cartierul de vile şi blocuri Orizont, singura investiţie imobiliară de amploare dezvoltată la Buzău, după Revoluţie.
Neclaritatea legată de statutul terenului a apărut în urma unui proces în care a fost judecat fostul primar al Buzăului, Constantin Boşcodeală, pentru un schimb abuziv de terenuri între municipalitate, Administraţia Domeniilor Statului Buzău şi Statiunea de Cercetare Legumicolă (SCDL) Buzău.
În urma unei sentinţe irevocabile, s-a dispus anularea procesului-verbal prin care parte din terenurile ocupate acum de cartierul Orizont au fost transferate de la Agenţia Domeniilor Statului către Primăria Buzău. Ulterior, juriştii Primăriei Buzău au interpretat soluţia prin aceea că nu este legal să mai vândă terenurile pe care sunt ridicate locuinţele din cartierul Orizont.
În şedinţa de Consiliu Local Municipal din februarie 2021, omul de afaceri Ionel... [Citește articolul integral pe adevarul.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|