Programul ,,EURO 200”, continuă și în 2019! Bonurile vor fi colorate în roşu

Programul de acordare a ajutorului financiar ,,EURO 200” continuă și în anul 2019, fiind reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 1294 din 13 august 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, cu modificările și completările ulterioare. Calendarul pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare nu a mai fost actualizat din 2010. Culoarea bonului valoric de 200 de euro pentru achiziţia de calculatoare destinate elevilor care provin din familii cu venituri reduse va fi anul acesta roşu. Asta prevede proiectul de Hotărâre a Guvernului pus în dezbatere de Ministerul Educaţiei. În anul 2018, culoarea bonului valoric a fost violet. În urma implementării programului timp de 8 ani, s-a constatat nevoia unor ușoare modificări ale calendarului, aprobat pentru facilitarea întregului proces. Astfel, a fost introdusă o nouă etapă, prezentă în proces dar nu și în calendar, anume achiziția bonurilor de către Ministerul Educației Naționale. De asemenea, pentru simplificarea procesului, a fost eliminată etapa aprobării inițiale a listei de beneficiari prin ordin de ministru.
Sursa: buzaumedia.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|