Horaţio Zaharia, veteranul al atletismului buzoian reuşit o nouă performanţă notabilă a carierei. Acesta a urcat pentru al treilea an consecutiv pe podium la Campionatele Balcanice, competiţie rezervată atleţilor Masters.
Altfel spus, sportivul legitimat la SCM Gloria Buzău a reuşit să se impună în proba de 60 de metri garduri, câştigând astfel medalia de aur, la Campionatele Balcanice de la Belgrad, care s-au desfăşurat săptămâna trecută în Serbia.
Al treilea an când urcă pe prima treaptă a podiumului
Buzoianul îşi completează astfel vitrina cu medaliile câştigate la Campionatele Balcanice. În urmă cu doi ani, acesta a câştigat probele de 110 şi 400 metri garduri, ale Campionatului Balcanic de atletism Masters, de la Novi Sad, Serbia unde au participat peste 700 de atleţi veterani.
Sezonul trecut, la Stara Zagora din Bulgaria, Horaţio Zaharia Carol şi-a mai adăugat în palmares alte două medalii de aur, la aceleaşi probe.
Menţionăm faptul că atletul buzoian este şi profesor de sport la Şcoala gimnazială nr. 7 din Buzău.
Sursa: scmgloriabuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|