Producțiile oficiale, după ce s-a încheiat recoltatul grâului. Ce spun fermierii despre criza alimentară

După an agricol greu, marcat de o secetă pedologică extremă, vin primele date oficiale privind producțiile înregistrate la cerealele recoltate până acum în județul Buzău. Din păcate, cantitățile nu sunt deloc mulțumitoare, însă sunt și fermieri optimiști care spun că, în România, există suficiente cereale astfel că nu ar trebui să existe teama unei crize alimentare, scrie sansanews.ro.
Grâul, orzul și rapița au fost primele cereale care au fost recoltate. Cu alte cuvinte, ce a scăpat de secetă a fost luat de pe câmp și dus deja în hambare. Din păcate acestea au rămas mai mult goale pentru că, potrivit datelor oficiale prezentate de Direcția Agricolă Buzău, producțiile înregistrate în anul agricol 2021-2022 sunt foarte mici.
Mai exact, producția medie la grâu a fost de 1500-2000 de kilograme la hectar, la orz cantitatea obținută a fost puțin mai mare, respectiv 2600 de kilograme la hectar, în timp ce la rapiță fermierii au recoltat circa 1700 de kilograme la hectar.
Tot specialiștii din cadrul Direcției Agricole Buzău au explicat că anul agricol a debutat prost și că seceta a accentuat gradul de afectare al plantelor astfel că, în final, producțiile au fost foarte slabe în comparație cu anul trecut.
”Anul agricol 2021-2022 a debutat cu o toamnă în care regimul hidrotermic din aer și sol nu a permis desfășurarea normală a proceselor de vegetație la culturile de toamnă. După o iarnă fără zăpadă, fără prea multe precipitații –ianuarie 3 litri/mp, februarie-7 l/mp, martie 7 l/mp județul Buzău a avut parte și de o...
Citește articolul integral pe sansanews.ro.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|