Procurorii, obligaţi de instanţă să cerceteze şmecheriile cu terenuri de la Vâlcelele

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat au fost obligaţi de instanţă să continue urmărirea penală în cazul terenurilor rătăcite la Vâlcelele. Decizia Judecătoriei Rm. Sărat a venit luni, astfel că toţi cei care s-au aflat, într-un fel sau altul, la cârma autorităţii locale, şi au acţionat în detrimentul unor localnici care îşi cereau drepturile de proprietate, favorizând însă persoane interesate, vor răspunde în faţa legii într-un fel sau altul. Între timp, lista cu cei pe care reprezentanţii Prefecturii îi vor traşi la răspundere a ajuns la 18 persoane cu calitate de intimat în acest dosar. Este vorba despre actualul primar al comunei, viceprimarul, secretarul, fostul primar, acum consilier local, un fost director al Direcţiei Silvice, actualmente şef de ocol silvic, un jurist al Direcţiei Silvice, precum şi mai mulţi fermieri, administratori de societăţi ori persoane fizice autorizate în domeniul agricol. ,,Respinge cererea de scoatere din cauză a numitului Mocanu Dumitru. Respinge cererea de scoatere din cauză a numitului Boaru Cătălin Liviu. Respinge cererea de scoatere din cauză a numitului (…). Respinge excepţia nelegalitătii sesizării instanţei. Respinge excepţia nelegalităţii administrării probelor. Respinge excepţia nelegalităţii efectuării actelor de urmărire penală. În baza art. 341 alin. 6 lit. b Cod procedură penală admite plângerea petentei Instituţia Prefectului – Judeţul Buzău cu sediul în mun. Buzău, bd. Nicolae Bălcescu nr. 48, împotriva Ordonanţei de clasare din 02.10.2018 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat în dosar 1721/P/2017 şi implicit împotriva Ordonanţei din 30.10.2018 de respingere a plângerii împotriva solutiei pronuntată de Prim – procuror delegat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat în dosar 28/II/2/2018 cu referire la dosarul penal nr. 1721/P/2017. Desfiinţează soluţia atacată (Ordonanţa de clasare din 02.10.2018 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat în dosar 1721/P/2017 şi implicit Ordonanţa din 30.10.2018 de respingere a plângerii împotriva soluţiei pronunţată de Prim – procuror delegat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat în dosar 28/II/2/2018 cu referire la dosarul penal nr. 1721/P/2017). Trimite cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală. Definitivă”, se precizează în soluţia instanţei.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|