Procurorii anticioruptie l-au pus sub invinuire pe buzoianul Gabriel Ispas, secretar de stat in Ministerul Educatiei

Noiembrie 3 00:00 2017 by opiniabuzau

Gabriel Ispas, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, este pus sub învinuire de procurorii anticorupţie în dosarul ,,Cutezătorii”, dosar în care sunt cercetaţi deja fostul ministru Mihnea Costoiu şi omul de afaceri Dinu Pescariu.

Gabriel Ispas a fost, joi dimineaţa, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a i se aduce la cunoştinţă că are calitatea de suspect în dosarul ,,Cutezătorii”. Decizia procurorilor vine ca urmare a faptului că, pe contractul semnat în 2009, un act adiţional la o înţelegere semnată iniţial în 2004 între Ministerul Educaţiei şi fundaţia Dinu Pescariu, apare şi semnătura lui Gabriel Ispas, care la momentul respectiv, acesta era şeful direcţiei juridice din Ministerul Educaţiei. Gabriel Ispas susţine însă că această semnătură nu-i aparţine şi a solicitat o expertiză grafologică.

În dosarul ,,Cutezătorii” mai sunt cercetaţi fostul tenismen Dinu Pescariu şi Mihnea Costoiu, fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei. Procu­rorii vorbesc ­des­pre un prejudiciu de aproximativ 93 de milioane de euro, după ce fostul tenismen a plătit o chirie subevaluată. Dinu Pescariu e acuzat că a pus ilegal mâna pe baza sportivă ,,Cutezătorii”, pentru care a plătit o chirie de 9.000 de euro pe lună. În opinia Curţii de Conturi, preţul corect era 1 milion de euro pe lună, în condiţiile în care baza sportivă are peste şase hectare şi se află în cartierul Floreasca, o zonă bună din Sectorul 2. Mihnea Costoiu este acuzat de abuz în ­ser­viciu, în timp ce Dinu Pescariu de instigare la această infracţiune, ambii fiind cer­cetaţi sub control judiciar.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%