Primul transplant de cord la un copil, efectuat după o pauză de șapte ani

Iulie 18 10:51 2018 by buzau.net
Primul transplant de cord la un copil, efectuat după o pauză de șapte ani

Intervenția a avut loc azi-noapte la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCVT) din Târgu Mureș și a fost posibilă datorită gestului altruist făcut de familia unui alt copil, grav rănit în urma unui accident rutier.

La o zi după ce Ziua Donatorului de Organe a fost marcată, la începutul acestei săptămâni, viața unui copil de 15 ani a fost salvată de gestul altruist făcut de o mamă care și-a pierdut copilul în urma unui accident de circulație. În vârstă de 14, ani acesta a fost grav rănit săptămâna trecută, fiind lovit de o mașină în timp ce se plimba cu bicicleta. A suferit un traumatism cranio-cerebral sever, iar medicii orădeni s-au luptat tip de câteva zile să îi salveze viața, însă, în ciuda eforturilor depuse, copilul a intrat în moarte cerebrală în cursul zilei de luni. După ce i-au comunicat mamei sale trista veste, medicii i-au vorbit și despre oportunitatea donării de organe, copilul său putând salva astfel alte vieți. Femeia și-a dat acordul de a fi prelevate toate organele ce puteau fi folosite de medici pentru a salva alți pacienți aflați în suferință, astfel că la Oradea au fost solicitate echipele specializate de la centrele de transplant din țară dar și de la Viena.

În cursul zilei de ieri a fost prelevat ficatul, care a ajuns la București, ambii rinichi, unul fiind transplantat apoi la Cluj, celălalt la București, plămânii, care au fost prelevați de o echipă de specialiști veniți de la Viena, corneea, și cordul


Sursa: sanatateabuzoiana.ro