Primul test care detectează simultan gripa și Covid-19, disponibil în România

Probele pot fi recoltate în prezent în 32 de laboratoare din țară, doar pe bază de programare on-line.
Suprapunerea sezonului gripal cu pandemia de Covid-19 reprezintă unul din principalele riscuri în această perioadă, mai ales că numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus este în creștere și se înregistrează noi recorduri de la o zi la alta. Întrucât ambele afecțiuni fac parte din categoria infecțiilor respiratorii, simptomele de debut sunt asemănătoare și pot fi ușor confundate. Astfel, o persoană sănătoasă care contractează infecția cu noul coronavirus, poate considera că este vorba de o simplă răceală sau o gripă ușoară și nu va merge la medic, ducând boala „pe picioare”, dar contribuind la răspândirea virusului, care poate ajunge astfel la persoane din categoriile vulnerabile.
Dacă împotriva gripei, aceste persoane se pot vaccina, pentru imunizarea față de Covid-19 nu există încă o soluție, iar în caz de infectare, consecințele pot fi dramatice. De asemenea, există riscul ca persoanele care contractează virusul gripal să ia cu asalt secțiile de urgență ale spitalelor, temându-se că este vorba de Covid-19, iar în acest mod unitățile medicale se vor aglomera. fiind nevoie și de creșterea capacității de testare.
Pentru a se putea evita astfel de situații, compania Synevo a lansat recent în România primul test combinat, capabil să depisteze în același timp prezența noului coronavirus și pe... [Citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|