PRIMARUL S-A RĂZGÂNDIT. AMENAJAREA APARTAMENTELOR, PROIECT RETRAS

Pe ordinea de zi a ședinței CLM anterioare a figurat un proiect de hotărâre, care a fost retras de inițiator. Primarul Toma, în calitate de inițiator, propunea reamenajarea fostului sediu al Companiei de Apă și transformarea birourilor în apartamente. Consilierii din opoziție au considerat că suma necesară era mult prea mare și că investiția ar fi fost păguboasă.
La prima ședință CLM din acest an, pe ordinea de zi a fost propus pentru aprobare un proiect de hotărâre referitor la indicatorii tehnico-economici pentru investiții la fostul sediu al Companiei de Apă, de pe bulevardul Unirii. Este vorba despre amenajarea mezaninului, achiziționat de Primărie în decembrie 2019, și transformarea birourilor în apartamente, zece de două camere și două cu patru camere.
Consilierul USR-PLUS i-a propus primarului Toma să anuleze proiectul de hotărâre și să folosească banii de investiție în achiziționarea sau construirea de locuințe sociale.
Primarul a recunoscut că a inițiat proiectul ca urmare a lipsei de locuințe de intervenție pentru situațiile speciale, de urgență.
Soluția cea mai simplă pentru rezolvarea problemei a fost retragerea proiectului de către inițiator, variantă cu care Primarul a fost de acord.
Valoarea totală a investiției de la fostul sediu al Companiei de Apă era de aproape 4 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru amenajarea mezaninului, a celor 12 apartamente și a trei spații aflate la parter. (Corneliu... [Citește articolul integral pe campusbuzau.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|