Primarul care n-are bani de salarii pentru însoțitorii persoanelor cu handicap dar ,,a spart” peste 60.000 lei pentru circul de 1 Decembrie și împopoțonarea comunei

Aproape 40 de comune din județ au probleme mari pe final de an cu plata salariilor angajaților și a indemnizațiilor pentru însoțitorii persoanelor cu handicap, motiv pentru care conducerea județului a solicitat, în regim de urgență, fonduri de la Ministerul Finanțelor. ,,Ieri (n.r., marți) am trimis informația exactă cu UAT-urile care au aceste probleme în județ și sper ca la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare vor primi banii”, a precizat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu. Dintre cele 36 de primării din județ care au ajuns la fundul sacului pe final de județ, Cislăul ar avea cele mai mari probleme, potrivit listei transmise către Finanțe. Suma necesară pentru a acoperi restanțe de natură salarială este de 150.000 lei. Situația este una oarecum ciudată atât timp cât, nu mai departe de luna noiembrie, primarul comunei Cislău, Dumitru Mitroiu, propunea, iar Consiliul Local aproba, cu toate mâinile sus, alocarea a 62.150 lei pentru Sărbătorile de iarnă și pentru organizarea festivităților de Ziua Națională, care, de altfel, au făcut cunoscută comuna în toată țara, după ce mașinile de gunoi și un excavator au ,,defilat” împodobite cu steagurile României. Imaginile au fost postate pe Facebook și au devenit virale.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|