Primăria Buzău alocă 100.000 de euro pentru acest proiect

Primăria Municipiului Buzău vrea să ajute autoritățile moldovene cu suma de 100.000 de euro pentru reconstrucția falezei râului Nistru și, implicit, revitalizarea peisajului Cetății Soroca. Proiectul este realizat în parteneriat cu municipiul Buzău, acordul de finanțare urmând a fi supus aprobării consilierilor locali în ședința de joi.
Lucrările de refacere a falezei Nistrului sunt în toi, însă ele costă bugetul local moldovean aproximativ 138.500 euro. Dintre aceștia, 100.000 euro sunt oferiți de Consiliul Local Buzău, iar un sfert din sumă, de către Consiliul Municipal Soroca.
Potrivit presei din Moldova, muncitorii dau jos tencuiala de pe zidul de protecție, urmând să fie defrișați arbuștii, iar în locul lor să fie instalate scaune și felinare. Între acestea vor fi sădiți și pomi decorativi. Proiectul prevede îmbunătăţirea condiţiilor de recreere, agrement şi protecţie a mediului înconjurător.
Cetatea Soroca este o cetate moldovenească din secolul al XVI-lea, clădită din lemn de Ștefan cel Mare, în fața vadului peste Nistru, și reconstruită în piatră sub Petru Rareș, la mijlocul secolului al XVI-lea.
Sursa: reporterbuzoian.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|