Povestea buzoiencei de la Consulatul Onorific al Romaniei la Marrakech

Stiti ca oamenii buni sunt mereu mari anonimi ai zilelor noastre, nu-i asa ? Si mai stiti si ca povestile cu cei de langa noi care reusesc departe de Romania sunt sorbite pur si simplu in semn de dor si de pretuire pentru curajul lor ? Si daca este sa adaug si gramul meu de patriotism care tot incolteste atunci cand scriu sigur despre o buzoianca pe care o voi recomanda candva pentru galeria locala a celor care merita lauri oficiali, atunci zic sa fie pace si liniste intr-o seara de decembrie in casele tuturor romanilor de oriunde!

Ma gandesc de vreme buna sa scriu despre Alina Aamoum. Nu mi-am facut deloc timp sau poate ca nu a sosit acel moment cand sufletul sa vrea sa se simta liber, sa umble printre amintiri si sa iscodeasca dupa noutati. Astazi simt ca pot scrie pentru ca ma simt intocmai cum stiu ca este Alina. Spirit liber, viu !

Prin 2004, lucra in presa din Buzau. Un copil vesnic disponibil, ager la minte si rapid in solutii, practic si deloc de intimidat. Ba chiar ascutit la vorba in fata sefului care a devenit el intimidat de copilul plin de fapte si intentii bune si care si-a dorit el insusi sa puna repede bete in roate unui om care vedea altfel realitatea si corectitudinea. Cineva a cedat atunci. Cel destept, se spune! Iar Alina si-a ales un drum spectaculos.

Este musai sa aduc in atentia dumneavoastra momentul 24 mai 2004 – explozia de la Mihailesti – pentru a prezenta putin din curajul pe care Alina l-a demonstrat. A stat mereu aproape de mama Elenei Popescu, in mod concret a ajutat in tot ce inseamna implicare umana in evenimentele de atunci. Si este important si altceva – pixul ei putea sa scrie si cuvinte bine asezate, cu putina rabdare si insistenta astazi am fi avut un jurnalist curajos in presa gri a Buzaului.

Numai ca va tot spun despre un alt drum pe care Alina l-a ales dupa ce a experimentat totusi dupa presa si comertul romanesc. Eu plecam spre locul de munca din trustul local de presa, iar ea, impreuna cu familia soseau de la Bucuresti cu marfa la magazin. Era ora sase a diminetii. Numai ca taxele si impozitele din tara au pus capat rabdarii a doi oameni la inceput de drum, zic doi pentru ca Abdel, fostul student marocan in Romania, devenise din 1997 sot al copilului curajos. A fost momentul in care intre Bucuresti si Buzau au ales … Marrakech – minunatul oras cum ii spune astazi. Era in 2005.