Porţiunea Bucureşti-Rm. Sărat din DN2-E85, pe harta multianuală a drumurilor naţionale şi autostrăzilor cu riscuri mari de înzăpezire • Opinia Buzău

Mai mult de trei sferturi din drumurile naţionale s-ar putea bloca dacă ar ninge abundent şi continuu, arată datele centralizate într-o hartă multianuală care prezintă şoselele cu risc de înzăpezire, realizată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi analizată de ,,Mediafax”. La fel ca în 2017 şi ca în anii anteriori, zonele din sudul, sud-estul, nord-estul şi centrul ţării au cele mai multe drumuri în pericol de înzăpezire. Acest risc este unul natural, determinat în funcţie de precipitaţiile înregistrate în fiecare an, iar pe baza datelor astfel centralizate CNAIR stabileşte tronsoanele pe care activităţile de deszăpezire se pregătesc cu prioritate.
Riscul de înzăpeziri este prezent inclusiv pe cele mai aglomerate drumuri. Spre exemplu, cel mai intens utilizat drum este DN1 pe aproape toată lungimea lui, excepţie făcând doar partea cu serpentine dintre Predeal şi Braşov. Apoi autostrăzile A1 (Bucureşti-Piteşti) şi A2 (Bucureşti-Constanţa) sunt, de asemenea, semnalate ca înzăpezibile.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|