Porțile Cetății Bradu, din patrimoniul Muzeului Județean Buzău, restaurate de specialiști din Suceava

Iulie 17 08:52 2021 by informatiabuzaului.ro

Procesul de restaurare a început în urmă cu doi ani în Laboratorul de Restaurare și Conservare al Muzeului Național al Bucovinei din Suceava.

Pe aceste două porți mari din lemn de stejar, căptușite cu benzi groase din fier, se intra prin partea de est în curtea cetății de pe valea Nișcovului, în mijlocul căreia se află biserica „Sf. Dumitru”.

„După un efort de aproape doi ani și jumătate, porțile Mănăstirii Bradu, din patrimoniul Muzeului Județean Buzău, au fost restaurate pentru prima dată. Cu o vechime de aproape 240 de ani aceste piese urmează să își dezvăluie impresionanta istorie cât de curând”, precizează Daniel Costache, managerul Muzeului Județean Buzău.

Mănăstirea ortodoxă Bradu este situată în comuna Tisău, județul Buzău, pe malul stâng al Nișcovului fiind pe vremuri o fostă mănăstire de călugări greci.

Aceste ultime porți masive ale cetății, care datează dinainte de 1821, păstrează în plăcile blindajului de metal proiectile de plumb trase de eteriști.

Eteria era o organizație secretă creată la Odesa care avea ca scop eliberarea creștinilor, cu precădere a grecilor, de sub stăpânirea otomană, și întemeierea unor state creștine libere.

Eteria a fost o organizație secretă creată la Odesa cu scopul de a elibera creștinii de sub stăpânirea otomană și a întemeia state creștine libere.

Eteria a decis declanșarea Revoluției Române de la 1821, însă greșelile făcute încă de... [Citește articolul integral pe informatiabuzaului.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%