Porcii crescuți în gospodării sunt mai mulți și mai scumpi decât cei din ferme. Un animal costă cât salariul minim pe economie

Pesta porcină africană a schimbat radical piața cărnii de porc din România, iar buzoienii o vor simți cel mai bine în perioada sărbătorilor de iarnă când, pentru prima dată, efectivele de animale din ferme, pregătite pentru sacrificat de Crăciun, sunt mult mai mici decât numărul animalelor crescute în gospodării. Asta înseamnă și prețuri mari la carne. Cu alte cuvinte, o piață dictată tocmai de particularii care cresc unul până la cinci animale și pe care le vând pe internet sau la poarta gospodăriilor. De altfel, astfel de oferte deja au apărut pe site-urile de anunțuri, iar prețul unui porc viu, de o sută de kilograme, ajunge și la 1.500 de lei, cât un salariu minim net, scrie sansanews.ro.
Aproape 72.000 de porci urmează să fie sacrificați de Crăciun, în județul Buzău. Cel puțin acesta este numărul înregistrat la Direcția Sanitar Veterinară care anunță că este primul an când numărul efectivelor de animale din gospodării este mult mai mare decât cel din ferme.
Iulian Moca, purtător de cuvânt DSV Buzău
Informația este confirmată și unul dintre marii crescători de suine din județ. Mircea Curelea a explicat că fermele sunt ținute aproape goale...
Citește articolul integral pe sansanews.ro.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|