Politicienii aflați în campanie, invitați de pacienții cronici la o dezbatere pe teme de Sănătate

Aceștia trag un nou semnal de alarmă asupra stării sistemului public de sănătate și propun politicienilor mai multe soluții de redresare.
Cezar Irimia
Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) a lansat inițiativa „Sănătatea, la urgenţă”, ce îşi propune îmbunătăţirea sistemului de sănătate, astfel încât să poată răspunde mai bine în primul rând cerinţelor pacienților, care sunt principali beneficiari.
Alături de cei peste 3 milioane de pacienți cronici reprezentați de APCR, acestui demers i s-au alăturat și mai mulți specialiști în diverse domenii medicale, iar împreună au reușit să identifice trei direcții prioritare asupra cărora actualii și viitori guvernanți ar trebui să își concentreze atenția. Este vorba de finanţarea sistemului de sănătate, politicile publice în domeniul sănătăţii și de aspectele culturale. „În interiorul fiecărei arii au fost identificate probleme majore, care fac uneori din sistemul românesc de sănătate o capcană mortală. Finanţare insuficientă şi neclară, care afectează actul medical, risipa de resurse pe aproape toate palierele, lipsa de politici publice pe termen lung care să asigure coerenţa sistemului, lipsa generalizată de transparenţă, managementul politizat, aspecte culturale specifice secolului trecut – toate acestea au nevoie de soluţii urgente pentru a salva vieţi”, a declarat Cezar Irimia, președintele APCR.
Rozalina Lapadatu
Nu... [Citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|