Politia Locala s-a mobilizat si a descins in parcul din zona Prefecturii, devenit sala de mese pentru clientii fast-food-ului din zona

Iulie 26 00:00 2017 by opiniabuzau
n urma numeroaselor sesizări transmise de cetăţeni pe diverse canale media, Poliţia Locală s-a mobilizat, zilele trecute, şi a descins şi în parcul din zona Prefecturii, devenit sală de mese pentru tinerii clienţi ai fast-foodului din zonă, deşi în permanenţă sunt doi lucrători care supraveghează arealul respectiv, iar ordinea putea fi instalată demult.    Cum era de aşteptat, poliţiştii locali au împărţit sancţiuni celor prinşi încâlcând normele legale, tineri gălăgioşi, dar şi cei care făceau mizerie în locurile publice fiind repede descurajaţi să mai încalce regulile de convieţuire.    Acţiunea a vizat asigurarea liniştii şi ordinii publice, prevenirea şi combaterea fenomenelor contravenţionale şi infracţionale de orice natură în zonele: Parc CEC, Parc Prefectură, Cartier Micro 3, Cartier Micro14, Cartier Dorobanţi I şi II, Cartier Broşteni, strada Ion Băieşu, Bdul. Nicolae Bălcescu – Zona Bloc Camelia şi Strada Spiru Haret.   „Cu această ocazie, au fost depistate 12 grupuri de tineri, au fost legitimate 227 de persoane, au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale, din care: 27 în conformitate cu Legea 61/1991R; 16 în conformitate cu HCL 18/2008; 5 în conformitate cu OG 97/2005. Valoarea sancţiunilor aplicate  a  fost de 7320 lei. Acţiunile de acest gen vor continuă şi în perioada următoare”, informează Poliţia Locală. 
Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%