În ultimele 72 de ore, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de supraveghere şi control al traficului rutier şi combatere a principalelor abateri generatoare de accidente de circulaţie.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 720 de sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute 61 permise de conducere şi s-au întocmit cinci dosare penale.
Cei mai mulţi dintre conducătorii auto sancţionaţi de poliţişti nu au respectat regimul legal de viteză, 33 dintre aceştia fiind lăsaţi fără permise pentru o perioadă de 90 de zile, din cauza vitezelor înregistrate de aparatele radar. Cea mai mare viteză înregistrată a fost de 207km/h, la volanul autoturismului depistat pe DN2E85 în afara localităţii Racoviţeni, fiind un gălăţean de 25 de ani.
În aceeaşi perioadă, poliţiştii rutieri au mai reţinut, în vederea suspendării, permisele altor 28 de conducători auto care nu au respectat regulile privind prioritatea pietonală, s-au urcat băuţi la volan, au efectuat depăşiri neregulamentare sau nu au respectat semnificația culorii roșii a semaforului.
Poliţiştii au întocmit şi cinci dosare penale pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” (cea mai mare concentraţie alcoolică fiind 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat).
NU UITAŢI!
Respectaţi limita legală de viteză pentru fiecare segment de drum!
Limitele maxime de viteză stabilite prin Codul rutier sunt:
-Limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.
-Limitele maxime de viteză în afara localităţilor sunt:
a) pe autostrăzi - 130 km/h;
b) pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) - 100 km/h;
c) pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h.
-Viteza maximă admisă în afara localităţilor pentru autovehiculele care tractează remorci sau semiremorci este cu 10 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care face parte autovehiculul trăgător.
- Viteza maximă admisă pentru autovehicule cu mase şi/sau gabarite depăşite ori care transportă produse periculoase este de 40 km/h în localităţi, iar în afara localităţilor de 70 km/h.
- Viteza maximă admisă în afara localităţilor pentru autovehiculele ai căror conducători au mai puţin de un an practică de conducere sau pentru persoanele care efectuează pregătirea practică în vederea obţinerii permisului de conducere este cu 20 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse.
VITEZA cauzează şi agravează accidentele de circulaţie, pentru că reduce posibilitatea de manevrare la timp a autoturismului şi le agravează întrucât şocul e mai puternic, iar consecinţele mai grave.
VITEZA scade vizibilitatea, reducând câmpul vizual al şoferului la zona centrală a drumului.
VITEZA induce stres întrucât îl obligă pe șofer să recepteze un volum mai mare de informații într-un timp mai scurt şi îi scade vigilenţa.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|