Pietoni și mașini, amestecați pe șosea. Putea fi evitată moartea lui Cosmin?

Ziua de luni a fost una dintre cele mai grele pentru foștii colegi și profesori ai lui Cosmin, tânărul de 15 ani, din Vadu Pașii, care și-a pierdut viața vineri seară, lovit de mașina condusă de un șofer băut bine. Orice colț din clădirea Colegiului Tehnic, unitatea de învățământ unde era elev Cosmin, s-a transformat într-un altar. Zeci de lumânări așezate lângă fotografiile din care tânărul zâmbește, au ars astăzi neîncetat în memoria lui Cosmin, un copil bun și iubit de toți cunoscuții, scrie sansanews.ro.
Între timp, șoferul care l-a lovit cu mașina, luându-i viața, a ajuns după gratii. Bărbatul de 58 de ani, cu permis din anul 1996, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Când a fost testat cu aparatul Drager, imediat după accident, avea o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, după ce i-au fost preluate probe biologice, a rezultat o alcoolemie în sânge de peste 2,5. Când și-a dat seama ce a făcut, le-a declarat anchetatorilor că regretă enorm, însă, era deja prea târziu. Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili exact ce viteză a avut în momentul impactului.
Totodată, după accidentul de vineri seară, polițiștii s-au adresat Primăriei Buzău, administratorul drumului pe care s-a produs accidentul mortal, și au solicitat să fie realizat un trotuar pe marginea Șoselei Vadu Pașii, pe porțiunea unde nu există așa ceva.
“Orice drum public trebuie prevăzut, în măsura în care este posibil, cu trotuar pentru...
Citește articolul integral pe sansanews.ro.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|