PESTE 4000 DE BOLNAVI COVID-19 ÎN JUDEȚ! Zeci de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Noiembrie 2 14:16 2020 by buzau.net

Județul Buzău a depășit pragul de 4 000 de cazuri de coronavirus. În ultima săptămână au fost zeci de  noi îmbolnăviri în fiecare zi, astfel că luni, 2 noiembrie, s-a ajuns la un total de 4028 bolnavi COVID-19.

Față de raportarea de duminică, luni au mai fost confirmate 37 cazuri noi de persoane infectate cu SARS CoV-2 (12 pacienți au fost diagnosticați în laboratoare private de analize). Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 20 și 84 de ani. În carantină la domiciliu sunt 917 persoane iar în izolare la domiciliu, 615. Din cei 4028 de buzoieni care s-au infectat cu noul coronavirus, 3146 au fost declarați vindecați. Însă, au fost și 117 pacienți pentru care medicii nu au mai putut face nimic, scrie sansanews.ro.

Pe fondul creșterii numărului de cazuri noi, autoritățile au demarat ample controale pentru a-i convinge pe buzoieni să respecte normele sanitare în vigoare. În ultimele 24 de ore, au fost aplicate 71 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Valoarea totală a sancțiunilor a fost de 12 200 lei.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%