Personalul nedidactic, trimis la cursuri de calificare

Martie 17 05:59 2022 by tvbuzau.ro

Plata navetei ar putea fi reglementată printr-o inițiativă legislativă Proaspăt instalată în funcția de inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Buzău, Daniela Palcău a declarat că va încerca să rezolve cât se poate de repede problemele cu care se confruntă personalul nedidactic. Pentru că au o calificare, angajații care nu fac parte din rândul profesorilor sunt plătiți cu salariul minim garantat și nici nu beneficiază de alte drepturi. Personalul nedidactic din învățământ este o categorie de angajați din sistemul de Educație care beneficiază de cele mai mici salarii în condițiile în care munca pe care o prestează este deosebit de importantă pentru desfășurarea activităților din unitățile de învățământ. Facturile au crescut substanțial, inflația a redus puterea de cumpărare iar salariile pe care le câștigă nu le permit să își mai susțină familiile. Și toate aceste lucruri se întâmplă din pricina faptului că nu au o calificare. Daniela Palcău, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Buzău a declarat că situația ar putea fi rezolvată prin trimiterea la cursuri a tuturor angajaților din categoria personalului nedidactic. Cu toate că o bună parte din personalul nedidactic este plătit cu salariul minim garantat, trebuie să își achite din suma lunară castigată și naveta. O reglementare legislativă ar putea conduce la rezolvarea problemei. Diferențierea între personalul didactic și nedidactic este considerată...

Citește articolul integral pe tvbuzau.ro.

, scrie tvbuzau.ro.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%