Permise reținute, amenzi contraventionale | Retrospectiva zilei

Martie 22 13:53 2018 by buzau.net

20 de permise reţinute şi peste 140 de abateri în trafic sancţionate de poliţişti în ultimele 24 de ore. În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, fiind aplicate 142 de sancţiuni contravenţionale.

Cei mai mulţi dintre contravenienţi au fost conducători auto care nu au respectat regimul legal de viteză (26), nu au utilizat centura de siguranţă (12), au condus autovehicule cu defecţiuni tehnice (5), dar şi pentru alte abateri în trafic(26).

Poliţiştii au reţinut 20 permise de conducere, dintre care 14 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului public, 3 pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a limitelor de viteză, trei pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, precum şi pentru neprezentarea la Poliţie în termen de 24 de ore de la implicarea într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale.

Cea mai mare viteză, 114 km/h, a fost înregistrată de aparatul radar amplasat pe DN 10, pe raza localităţii Cândeşti, la volanul autoturismului fiind depistat un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Buzău.

Poliţiştii au avut în vedere respectarea regulilor de circulaţie şi de către alţi participanţi la trafic, pentru neregulile constatate fiind sancţionaţi 43 de pietoni, biciclişti şi căruţaşi. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 36.985 de lei.

RESPECTAŢI REGULILE DE CIRCULAŢIE!

- Reduceţi viteza la trecerile pentru pietoni, în zonele aglomerate, în apoprierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii şi în zona unităţilor şcolare!
- Respectaţi-vă partenerii de trafic!
- Nu conduceţi când sunteţi obosit!
- Nu folosiţi telefoanele mobile în timpul conducerii!
- Înainte de a porni motorul, aşezaţi copiii pe bancheta din spate şi fixaţi-le centurile de siguranţă!
- Dacă aţi consumat băuturi alcoolice, NU CONDUCEŢI!




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%