Poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Sărat, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, au oprit în trafic un autoturism, iar conducătorul acestuia prezenta halenă alcoolică.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti şi a testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, râmniceanul în vârstă de 56 de ani fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului”.
Un alt dosar penal a fost întocmit în cazul unui bărbat în vârstă de 51 de ani, din Prahova, depistat la volanul unui autoturism pe raza oraşului Pogoanele şi care avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
Totodată, ca pasager a fost identificat şi proprietarul autovehiculului, în acest caz fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul având suspendată exercitarea acestui drept, precum şi pentru încredinţarea unui autovehicul spre a fi condus, unei persoane care nu posedă permis ori avea suspendat acest drept.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|