Pentru al sapte-lea an consecutive / 100 de copii invata la Arbanasi tehnici de orientare turistica

În perioada 6-12 august, la Arbănaşi se desfăşoară ce-a de-a VII-a ediţie a Taberei Naţionale „Busola de Aur”. Este una dintre cele mai căutate tabere organizate de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Buzău pentru că are ca temă orientarea turistică, preocupare specifică, de altfel, vârstei adolescenţei. Potrivit informaţiilor furnizate de Carmen Sava, din cadrul DJST Buzău, la această tabără participă copii din zonele montane ale Buzăului, Nehoiu şi Siriu, dar şi din zonele de câmpie, Vadu Paşii, Mărăcineni, Glodeanu Sărat şi din municipiul Buzău. Lor li se alătură copii din Botoşani, Ialomiţa, Suceava, în total 100 de participanţi. Numărul mare de elevi doritori să participe la această tabără este explicat de natura activităţilor de care se ocupă organizatorii. Aici vin adolescenţi pasionaţi de peisaje alpine, entuziasmaţi de dezvoltare personală şi interpersonală, doritori să-şi depăşească limitele. Toate aceste aşteptări ale lor devin realitate pentru că activităţile din tabără, organizate de Asociaţia “JC Zenit Cislău“, preşedinte Matei Tudor, sunt construite astfel încât să însemne mai mult decât un curs de supravieţuire. Ele au la bază un concept care integrează atât latura fizică, cât şi cea psihică şi spirituală, metoda de învăţare fiind prin experienţă. Carmen Sava din cadrul Direcţiei Judeţeane pentru Sport şi Tineret Buzău spune că particpanţii sunt instruiţi de la identificarea şi citirea unor marcaje turistice până la acordarea de prim-ajutor în caz de insolaţie ori rănire. Copiii iau parte mai întâi la un curs de instruire de orientare turistică cu busola şi, apoi, parcurg sub supraveghere un traseu prin pădure din tabără spre Vulcanii Noroioşi. Toate aceste activităţi şi deprinderi pot fi folosite apoi în vacanţele pe care le vor petrece pe cont propiu sau cu părinţii în alte zone montane. De asemenea, această experienţă este dnumită generic „voluntariat” şi poate fi primul pas într-o viitoare profesie de salvamontist.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|