Pasagerii din „microbuzul morţii”, lăsaţi pe mâna unui şofer cu permisul reţinut pentru alcool

Aprilie 18 06:16 2019 by opiniabuzau

Şoferul vrâncean care a provocat accidentul mortal de pe DN2B, la trecerea peste calea ferată de la Bâlhacu, are grave probleme cu legea. Victor Viorel Linţeanu a fost poliţist până în 2016, când se pare că a fost trimis forţat la pensie din cauza unei condamnări de un an şi patru luni de închisoare, cu amâ­narea executării pedepsei pentru o perioadă de doi ani, pentru tăiere ilegală şi sustragere de arbori de pe raza Ocolului Silvic Dumitreşti, judeţul Vrancea.

Acesta nu se mai află însă sub incidenţa acestei condamnări însă fostului poliţist i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării în luna februarie a acestui an, după ce poliţiştii buzoieni l-au depistat băut la volan. Pe 18 februarie, la un control de rutină, Victor Viorel Linţeanu a fost testat alcoolscopic, stabilindu-i-se o alcoolemie care l-a scăpat însă de dosar penal. El a fost sancționat contravențional cu amendă și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării. Ulterior a contestat procesul verbal al poliţiştilor la Judecătoria Rm. Sărat şi a obţinut certificat de grefă în baza căruia şi-a recuperat permisul de conducere până la solu­ţionarea definitivă a cauzei. Pe 8 mai este programat primul termen în acest proces.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%