Pantelimonul din comuna parfumata sau iesirea din rand

Iulie 29 16:23 2018 by buzaulinreportaje.ro

Asteptam de multa vreme lectia de vinerea aceasta. Are titlu unic: cum decide o comunitate sa iasa din rand!  Nu pot spune in mod absolut ca este asa, pentru ca din randurile oamenilor acestei zone s-au ridicat destule nume care fac cinste judetului Buzau si Romaniei, in ansamblu, deci nu e chiar anonima, insa in momentul de fata, comunei parfumate de pe Valea Slanicului pare ca ii este bine in liniste, monotonie chiar, intr-o tacere sora cu pustietatea daca o privesti dintr-o singura directie. Gresit! E bine insa ca sunt asa pareri si ca in final pot fi contrazise prin fapte. Haideti sa vedem impreuna cum se ridica o comunitate – Cernatesti – cu ajutorul tinerilor si a ceea ce are inedit!

Ziua de 27 iulie si-a pus oricum in plan ploaie puternica inca de pe la ora cinci a diminetii. Cerul si-a chemat la apel nori grei si multi, cladarie ca intr-o petrecere cum se tot intampla de zile bune in judetul Buzau. Si parca i-a asezat deasupra zonei care vrea sa marcheze prin petrecere 50 de ani de la alipirea satului Aldeni la comuna Cernatesti, sa ofere propriul omagiu in anul Centenarului Marii Uniri si sa faca pionierat in sustinerea concreta a invatamantului local. Vrem oameni mari! Imi spune ca prin soapta cineva care avea sa se dovedeasca a fi mama unei fetite in ie, premiata si ea. Si norii si-au facut de cap pana pe la ora 13 cu o ploaie sacaitoare care a agitat cele cateva sute de oameni care pregateau a 126-a editie a Sarbatorii de Sf. Pantelimon, targul din vechime care s-a transformat in evenimentul unic din viata comunitatii parfumate, eveniment care-i aduna pe toti ai locului de pe unde si-au gasit destin.

  Am cautat in vorbele preotilor pentru a afla cine a fost Sfantul Pantelimon, sfantul de care aceasta comunitate isi leaga ziua de mare sarbatoare. Preotul Constantin Moise din comuna Vernesti imi spune ca bunul crestin il stie mai curand drept un doctor fara de arginti, un mare slujitor al oamenilor, un iubitor si multumitor Domnului care traia din rosturile lui, in sensul ca nu alerga dupa averi. Imi indrept din nou atentia spre comunitatea careia astazi ii scriu cronica evenimentului anual. Cum sa o inteleg!? E bine si potrivit vietii si faptelor sfantului care ii ocroteste destinul, dar bine ar fi si daca ar produce iesirea din rand in lumea moderna pentru ca ar avea cu ce!


Sursa: buzaulinreportaje.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%