Până când moartea ne va despărți

Mi-a luat 32 de ani să-mi dau seama că oricât m-aș zbate și oricât de tare m-aș supăra pe el, eu n-o să pot să trăiesc niciodată în altă parte decât la Buzău. M-am săturat să-mi denigrez țara și orașul. Nu, eu nu vreau o țară ca afară. Eu o vreau fix pe asta care e și fix aici, la Buzău, cu mențiunea că e datoria noastră să îndreptăm lucrurile care merg prost. 

Cred că l-am iubit dintotdeauna, dar n-am știut niciodată să-mi arăt atașamentul față de el. E în firea lucrurilor ca oamenii să iubească locurile în care s-au născut. „Orice loc natal constituie o geografie sacră”, spunea Mircea Eliade. Mai există și așa ceva pe lume – atașament.

Revelația s-a produs aseară, la concertul susținut de Johann Strauss Ensemble și la care – din păcate – nu toți buzoienii au avut acces. Atunci mi-am dat seama că Buzăul poate mai mult decât credeam. Câteva mii de oameni s-au simțit cu adevărat liberi și s-au îndrăgostit iremediabil de această față a Buzăului, necunoscută până acum.