Până aseară erau o familie fericită | MOARTEA a lovit fulgerător

Septembrie 8 09:53 2018 by reporterbuzoian.ro

Durere sfâșietoare într-o familie din comuna Gălbinași. O tânără de 26 de ani a pierit aseară, iar soțul ei, cu un an mai mic, se zbate între viață și moarte după un cumplit accident de circulație produs pe DN 2B.

Tragedia a lovit familia Andrei într-un moment în care abia se reunise, după întoarcerea lui Mădălin din Germania, acolo unde se afla la muncă. Andreea îi făcuse cadou motocicleta din imagini, iar tânărul era foarte fericit.

Aseară, cei doi circulau dinspre Gălbinași înspre Buzău în momentul în care o șoferiță care venea din sens opus a virat la stânga, lovindu-i în plin. Mădălin și Andreea au fost proiectați câțiva metri în aer și aruncați pe asfalt. Impactul cu solul a fost devastator. Andreea a decedat din cauza rănilor suferite, în timp ce soțul ei a fost preluat în stare gravă si transportat la UPU Buzău.

Azi-noapte, el a fost trimis la București în stare gravă. Toată lumea se roagă acum pentru el și speră să își revină pentru a-și crește fetița în vârstă de numai patru ani, rămasă de aseară fără mamă.


Sursa: reporterbuzoian.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%