Pădurea Crâng va trece la Primăria Buzău. „Ca să nu mai fie nicio suspiciune că se va tăia, am introdus asta în lege”

Noiembrie 11 12:28 2017 by buzoieniiro

Deputatul PSD Buzău Dănuț Păle e printre parlamentarii buzoieni care au achiesat la solicitarea primarului C-tin Toma de trecere a Pădurii Crâng în proprietatea Primăriei Buzău.

Pentru acest lucru s-a întocmit un proiect de lege care se află acum în circuitul legislativ:

„Ca să nu mai existe niciun fel de suspiciuni, că se va tăia pădurea, că se vor face vile în Crâng și așa mai departe, am modificat proiectul de lege. Astfel, Pădurea Crâng va trece din proprietatea Ministerului Finanțelor, cum e acum, în cea a Primăriei Buzău dar am specificat că Ocolul Silvic Buzău va rămâne admistratorul fondului forestier. În plus, tot în proiectul de lege, am introdus amendamentul ca Pădurea Crâng să devină arie protejată de interes local. Sper că acum toată lumea va fi liniștită că din Crâng nu se va tăia nicun copac. Proiectul va fi discutat marți în Comisia de Administrație Publică și Amenajarea teritoriului din Senat”, a anunțat Păle.

Prin trecerea Pădurii Crâng în proprietatea Primăriei se urmăresc două aspecte. Atenție și îngrijire sporită a pădurii, dar și îmbunătățirea suprafeței verzi pe cap de locuitor al municipiului Buzău.

„Această pădure trebuie să revină Buzăului pentru că este a Buzăului! Nu a Romsilva care este o instituţie naţională. Acest parc este al Buzăului, mai ales că noi trebuie să avem 26 de metri pătraţi, spaţiu verde pe cap de locuitor şi în momentul acesta avem doar în jur de 14 metri. Pădurea Crâng a fost redată municipiului Buzău în anul 1881, printr-o hotărâre de guvern semnată de premierul liberal de la acea oră, I.C. Brătianu, după ce orașul Buzău a dobândit-o în Justiție după un proces de 100 de ani cu Episcopia Buzăului”, a spus primarul C-tin Toma.

În schimb, membrii USR Buzău, au declanșat o campanie pe internet prin care urmăresc blocarea proiectului de lege și solicită ca Pădurea Crâng să rămână în proprietatea publică a statului. Argumentele acestora le putiți citi dând click AICI. 

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%