ONG-urile și instituțiile publice își unesc eforturile în sprijinul copiilor cu autism

August 29 10:12 2018 by sanatateabuzoiana.ro
ONG-urile și instituțiile publice își unesc eforturile în sprijinul copiilor cu autism

La inițiativa asociației Help Autism va fi formată o rețea națională cu opt grupuri de lucru mixte, câte unul pentru fiecare regiune de dezvoltare.

Luna trecută au fost puse bazele unui proiect de amploare națională ce își propune creșterea implicării ONG-urilor şi partenerilor sociali în promovarea politicilor publice alternative pentru copiii cu tulburări din spectrul autist (TSA), proiect demarat la inițiativa asociației Help Autism.

După cum a precizat Daniela Bololoi, preşedintele asociației, prin acest proiect se dorește înființarea unei rețele naționale formate din 40 de ONG-uri și instituții publice, care să conlucreze pentru a găsi astfel de soluții alternative pentru copii cu autism și pentru a le oferi acestora o viață mai bună. În cadrul acestei rețele, ONG-urile implicate vor veni cu experiența acumulată, iar instituțiile publice, cu capacitatea conferită de statutul de autorități ale statului. Împreună vor conlucra pentru a veni cu alternative la politicile existente şi pentru a face din TSA o problemă prioritară pentru domeniile sănătăţii, educaţiei şi muncii.

„Noul proiect al asociaţiei aduce un concept inovator şi un obiectiv ambiţios pentru Romania, o ţară în care diagnosticul, tratamentul şi serviciile de suport pentru copiii afectaţi de TSA sunt dificil de realizat. Astăzi, sistemul de intervenţie se confruntă cu multiplele probleme, plecând de la finanţarea şi bugetarea structurilor subordonate ministerelor relevante şi terminând cu lipsa standardelor ocupaţionale, a specialiştilor şi formării profesionale în domeniu”, a precizat Daniela Bololoi.


Sursa: sanatateabuzoiana.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%