Obiceiuri de primăvară în Bărăganul buzoian - Dihornița • Opinia Buzău

Ioan STOICA

„Lăsatul secului” sau „Lăsata secului”, sărbătoare creștină celebrată în acest an pe 18 februarie, a marcat începutul Postului Mare al Sfintelor Paști și a inaugurat totodată o serie de obiceiuri și practici tradiționale din lumea satului, desfășurate pe fundalul pregătirii muncilor agricole de primăvară. Finii au mers la nași cu plocoane, iar a doua zi, ginerii la socri, spre a cere iertarea păcatelor („Iertăciunea”). Ceea ce a urmat sau urmează să se desfășoare până la marea sărbătoare – Mărțișorul; zilele babei Dochia, cea împovărată de cojoace, sau zilele babelor capricioase; Buna Vestire (pop. Blagoviștenie); Floriile – sunt momente care parcă reflectă confruntarea dintre anul vechi și anul nou, dintre iarnă și vară, dintre frig și cald. Nimic care să anunțe decisiv triumful primăverii. Până și grăbitele berze pătimesc printre nămeți… „Dihornița” sau „Duhalnița” însemna, inițial, un obiect din lemn scobit la mijloc, prevăzut cu un orificiu central, care se umplea cu reziduuri – de regulă cu păcura utilizată la ungerea osiilor de la căruțe. Mai apoi, sensul s-a extins și la cutia din tablă umplută cu coceni stropiți cu gaz, pregătiți astfel pentru foc. Obiectele din lemn sau din tablă sunt legate, fiecare, cu o sârmă sau cu un lanț, care au la capete câte o bucată din lemn, fixată în așa fel încât să poată fi prinsă cu o mână sau cu ambele mâini. Se practica în localitățile Smeeni, Pogoanele, Padina, Rușețu, Largu Obiectul astfel confecționat și denumit „Dihorniță” este asociat cu obiceiul tradițional purtând același nume, obicei pus în legătură cu Postul Mare sau Postul Paștelui, practicat în localități din Câmpia Bărăganului. Considerat un obicei de origine dacică, în județul Buzău s-a practicat – și se mai practică, uneori sporadic – în localitățile din perimetrul Smeeni, Pogoanele, Padina, Rușețu, Largu. Flăcăi și bărbați tineri din sate execută ritualul „Dihorniței” (de la dihor – animal purtător de rău, de viclenie).