O mamă și copiii ei au primit cadou o căsuță în curtea unei fundații creștine

O căsuță cu două camere, hol și baie, a fost construită în curtea unui complex de servicii sociale din Berca, pentru o mămică cu probleme de sănătate, cu trei copii. Femeia fusese despărțită de cei mici, în luna iulie, din cauza sărăciei, la scurt timp după ce tatăl copiilor a murit într-un accident.
Valentina Moise are 36 de ani, este mama a cinci copii, cu vârste între zece luni și 11 ani. Cu trei dintre ei locuiește de aproape două luni într-o căsuță ridicată în timp record, 30 de zile, de membrii Fundației creștine Filantropia, din Berca, chiar în curtea acesteia.
”Locuința a fost ridicată în interiorul complexului, pentru ca mama și copiii ei să fie sub directa supraveghere a angajaților. Intenția a fost de a reuni familia, de a-i aduce Valentinei copiii lângă ea. Deocamdată sunt trei copii, doi băieți și o fetiță. Ceilalți doi copii, fiind foarte mici, sunt încă în sistemul de protecție”, spune preotul Daniel Necula, președintelșe fundației.
Familia Valentinei a ajuns în atenția DGASPC Buzău în această vară, în urma unei emisiuni la un post național de televiziune care dezbătea starea de profundă sărăcie în care se aflau mama și copiii ei. Minorii au fost preluați de Protecția Copilului din casa mamei Valentinei, din Scorțoasa.
Problemele familiei au apărut imediat după moartea soțului Valentinei, cioban în localitate, într-un teribil accident. Un vecin a sesizat autoritățile, care au decis să preia copiii din casa derăpănată. Povestea a ajuns la urechile reprezentanților fundației creștine din Sătuc, Berca, iar la scurt timp Valentina și copilașii ei au fost aduși sub același acoperiș.
”Prin aducerea lor aici, urmărim implicarea activă a mamei la creșterea copiilor, la activitățile din cadrul centrului, iar pe de altă parte îngrijirea în permanență a copiilor, care au 4, 6 și 11 ani, de către angajații fundației. Cei mici merg la grădinița și școala din sat”, spune preotul Necula.
Asociaţia Ortodoxă Filantropia Berca este un ONG fondat în anul 2004, cu scopul derularii de proiecte sociale în domeniul protecţiei copiiilor aflaţi în dificutate şi a persoanelor vârstnice, precum şi a altor grupuri vulnerabile.
Sursa: stiridebuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|