O buzoiancă încearcă să cucerească topurile din Rusia

Noiembrie 7 07:50 2019 by opiniabuzau

• Ellie White va lansa un single în colaborare cu câţiva DJ din cea mai mare ţară din lume

Tot mai mulţi artişti români încearcă să cu­cerească topurile internaţionale, ca să-şi facă intrarea pe piaţa muzicală de peste hotare. Este şi cazul buzoiencei Ellie White, care speră să îi cucerească acum pe ruşi cu piesele şi vocea ei.

„Am deja patru piese la care am lucrat cu Radu Boldea. Săptămâna viitoare voi merge în studio, unde voi mai lucra la câteva piese, iar în câteva săp­tămâni urmea­ză să fie lansat un single la care am lucrat cu nişte DJ din Rusia”, a declarat, pentru Li­ber­tatea.ro, Ellie, completând că a ajuns la aceas­tă colaborare datorită soţului ei, Doru Tinca, care îi este şi manager.

Ellie White speră ca în viitorul apropiat să ajungă în Rusia, însă nu neapărat pentru a-şi cumpăra diamante şi blănuri, ci pentru a le cânta ruşilor. De curând a început o colaborare cu câţiva DJ cunoscuţi din Moscova şi crede că asta îi sporeşte şansele de a cuceri piaţa muzicală de acolo.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%