Noul pod de la Vadu Pașii aproape de a fi dat în circulație

Octombrie 20 10:08 2021 by observatorulbuzoian

Noul pod  construit peste râul Buzău alături de vechiul pod de la Vadu Pașii va fi dat în circulație în aceste zile. Predat constructorului în toamna anului 2017, noul pod este gata și este doar o chestiune de ore până când acesta va fi deschis oficial circulației publicului.

Constructorul mai are de făcut câteva retușuri, marcarea benzilor de circulație pe pod și curățenia de rigoare astfel încât acesta să fie predat în bune condiții.

„Podul de la Vadu Pașii va fi operațional într-o perioada scurtă de timp. Mai sunt câteva retușuri și nu aș vrea ca după ce îi dăm drumu să ne întoarcem să mai facem câte ceva pe acolo. Podul ar putea fi operațional și astăzi dar mai sunt câteva lucruri de făcut care nu vreau să le facem după recepția carosabilului. Oricum după ce se va da drumu la circulație oficial, pentru că să fim clari se mai trece pe acest pod poate seara când nu mai este nimeni pe acolo, poate oamenii vor să îi facă probe…, se va lucra în continu la celelalte lucrări la pragul de fund, la ceea ce a mai apărut însă nu și la podul cel nou care va fi dat în circulație”, a spus președintele Consiliului Județean Petre Emanoil Neagu.

Noul pod de la Vadu Pașii are o lungime totală de 689 de metri din care 350 de metri peste râul Buzău și două rampe de acces de 178 și respectiv 161 metri. Are o lățime de 7, 8 metri, 2 culei și 5 pile iar pentru construcția lui au fost cheltuiți 33.370.488,76 lei din care 31.712.537,91... [Citește articolul integral pe observatorulbuzoian.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%