Noul director executiv adjunct al Direcției Agricole Buzău este Cornel Diaconiță

Cornel Diaconiță, fostul director al societății “Piețe, Tîrguri și Oboare” a promovat concursul organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici pentru funcția de director executiv adjunct al Direcției Județene pentru Agricultură Buzău. La același concurs s-a mai înscris și Laurențiu Iulian Păun, care nu s-a mai prezentat la examenul scris. Cornel Diaconiță face parte din cabinetul Prefectului de Buzău în calitate de consilier–manager pe administrație publică. La concursul organizat la DJA Buzău prima etapă a constat în selecția dosarelor candidaților, probă pe care ambii candidați au trecut-o. A urmat examenul scris, la care Laurențiu Iulian Păun nu s-a mai prezentat, iar Cornel Diaconiță a obținut nota 8 și a fost declarat admis.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|