Noua echipă de la Ministerul Sănătății continuă proiectul spitalelor regionale

Noiembrie 17 09:12 2019 by sanatateabuzoiana.ro
Noua echipă de la Ministerul Sănătății continuă proiectul spitalelor regionale

Astăzi a fost transmisă cererea e finanțare pentru spitalul regional de la Cluj, iar până la sfârșitul lunii va fi trimisă cererea și pentru spitalul de la Craiova.

Unul dintre proiectele cu care fosta guvernare s-a lăudat foarte mult în campania electorală, dar care a înregistrat foarte puține progrese în anii scurși de la ultimele alegeri parlamentare, este cel al spitalelor regionale, proiect pe care noul ministru al Sănătății a anunțat că îl va prelua și îl va duce mai departe.

La o săptămână de la preluarea oficială a mandatului de către Victor Costache, Ministerul Sănătății a remis azi un comunicat în care se precizează că a fost transmisă către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AMPOR) cererea de finanțare pentru spitalul regional care urmează să se construiască la Cluj. Cu această ocazie, Victor Costache a reamintit că spitalele regionale se numără printre prioritățile echipei sale. „Am avut o discuție cu reprezentanții departamentului pentru construirea spitalelor regionale, pentru a verifica stadiul în care ne aflăm, dar și pentru a vedea ce putem face să urgentăm pașii ce trebuie realizați până la sfârșitul anului. Vom susține respectarea calendarului depunerii cererilor de finanțare, pentru a semna cat mai curând posibil contractele de finanțare cu AMPOR si a ne asigura de sprijinul Comisiei Europene pentru realizarea acestor proiecte majore”, a declarat acesta.


Sursa: sanatateabuzoiana.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%