NOI REGULI ÎN MICRO XIV. CARTIERUL VA FI ASFALTAT ŞI RESISTEMATIZAT RUTIER

Ianuarie 16 22:03 2019 by campusbuzau.ro

De îndată ce vremea se va încălzi, străzile, aleile şi trotuarele din cartierul Micro XIV vor fi reasfaltate. În paralel cu asfaltarea, se va resistematiza şi traficul rutier, prin implementarea de sensuri unice, care vor permite astfel şi apariţia unor noi locuri de parcare. La intersecţiile de acces în cartier vor fi amplasate sensuri giratorii.      

După modelul celor trei cartiere asfaltate anul trecut, în această primăvară vine la rând cartierul Micro XIV.

Odată cu asfaltarea tuturor străzilor şi a aleilor din cartier se va face şi resistematizarea rutieră, prin implementarea de sensuri unice.

Totodată, accesul în cartier se va face prin intersecţii prevăzute cu sensuri giratorii.

Odată cu implementarea noilor reguli de circulaţie se doreşte creşterea securităţii, atât a pietonilor cât şi a autovehiculelor, precum şi fluidizarea traficului rutier.

Totodată, de noile reguli vor beneficia şi locuitorii cartierului 23 August care vor folosi noile sensuri giratorii de la intersecţiile cu străzile Răscoalei  şi Bazalt. (Corneliu Floriceanu)


Sursa: campusbuzau.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%